|
Scop & obiective |
|
Scopul proiectului este de a întări actualul sistem de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea şi de a corela reţeaua de protecţie a carnivorelor mari cu Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000.
Obiectivele proiectului
· includerea ariilor protejate aparţinând reţelei locale pentru protecţia carnivorelor mari în reţeaua europeană Natura 2000;
· implementarea planurilor de management ale ariilor protejate incluse în reţeaua locală de protecţie a carnivorelor mari în concordanţă cu cerinţele reţelei Natura 2000 şi în consens cu prevederile planului local pentru protecţia carnivorelor mari;
· prevenirea declinului populaţiilor de carnivore mari prin stoparea braconajului direct sau indirect;
· prevenirea conflictelor dintre carnivorele mari si populaţia locală;
· conştientizarea beneficiilor socio-economice generate de includerea ariilor protejate în sistemul Natura 2000.
Acţiuni
· stabilirea planurilor de management pentru siturile propuse pentru a fi incluse în reţeaua Natura 2000 conform cerinţelor Natura 2000 şi în consens cu planurile locale de protecţie a carnivorelor mari;
· crearea unei Unităţi Mobile de Salvare a Animalelor (ARMU) şi al unui Centru de Reabilitare şi Monitorizare a Carnivorelor Mari (LCRMC);
· stoparea declinului şi îmbunătăţirea şanselor de reabilitare a populaţiilor de carnivore mari, prin activităţi de monitorizare şi prin intermediul campaniei de conştientizare;
· implementarea unei campanii complexe de creştere a conştientizării asupra beneficiilor socio-economice generate ale reţelei Natura 2000 în judeţul Vrancea.
Acţiuni pregătitoare, elaborarea planurilor de management şi/sau planurilor de acţiune
Stabilirea structurii de management şi a implementării proiectului
- Realizarea Standard Data Forms pentru propunerile de stabilire a siturilor Natura 2000 şi prezentarea acestora autorităţilor competente.
-
Realizarea planurilor de management pentru ariile protejate existente,incluse în reţeaua locală de protecţie a carnivorelor mari (incluzând
-
Parcul Natural Putna-Vrancea), în conformitate cu planul local de management pentru carnivorele mari şi cu standardele Directivei Habitate.
Acţiuni ce nu necesită management
-
Stabilirea unităţii de intervenţie şi a centrului de reabilitare, la nivel regional, pentru animalele rănite ca urmare a activităţilor de braconaj (în principal carnivore mari)
Acţiuni ce necesită management
Estimarea populaţiei de carnivore mari în judeţul Vrancea prin intermediul activităţilor de monitorizare
- Monitorizarea populaţiilor de carnivore mari şi a speciilor pradă utilizând tehnici neinvazive
- Implementarea sistemului de protecţie a stânelor şi extinderea acestuia la livezi şi culturi agricole
- Unitatea Mobilă pentru Salvarea Animalelor (A.R.M.U.), acţionând la nivel regional, pentru intervenţii în cazuri de braconaj
Conştientizarea publicului şi diseminarea rezultatelor
- promovarea obiectivelor şi rezultatelor proiectului
- campanie de creştere a conştientizării – promovarea reţelei de arii protejate pentru conservarea carnivorelor mari
- campanie de creştere a conştientizării – prevenirea braconajului şi a conflictelor om-carnivore mari
-
campanie de creştere a conştientizării – promovarea beneficiilor socio-eco-nomice ale implementării reţelei Natura 2000 şi a reţelei locale pentru protecţia carnivorelor mari
- campanie de creştere a conştientizării – promovarea conceptelor despre conservarea carnivorelor mari şi Natura 2000 în mediul şcolar
|
|