• carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
  • carnivore mari
Conservarea carnivorelor mari în județul Vrancea
Aflate in vârful piramidei trofice, carnivorele mari sunt elemente cheie în relațiile ecologice ce guverneaza cadrul natural al României. Sunt specii indicatoare ale calității habitatelor dar mai ales ale functionalității relațiilor inter și intra specifice între elementele ecosistemelor naturale. În secolul trecut speciile de carnivore mari au fost în România la limita supraviețuirii, iar în Europa a dispărut din foarte multe regiuni, pentru noi este obligatoriu să avem maturitatea socială de a nu ne îndrepta in direcția greșită. Carnivorele mari sunt specii importante pentru comunitate nu doar pentru un grup restrâns de cercetători, vânători, manageri de arii protejate sau iubitori ai naturii. Ele există pentru a ne aminti mereu că legile naturii nu au fost scrise de oameni. Credem că acceptanța este elementul cheie al coexistenței și că abordarea corectă a obiectivelor de management este o dorință comună a tuturor factorilor interesați și vrem continuitate pentru continuitatea carnivorelor mari.

Viziunea noastră: ”Menținerea în coexistență cu omul a populațiilor de urs, lup, râs și vidră ca elemente cheie în conservarea echilibrului natural al ecosistemelor din România.”

continuare



carnivore mari focsani vrancea carnivore mari focsani vrancea
carnivore mari vrancea
carnivore mari focsani vrancea
GEO PORTAL GIS
Versiunea publica esta adresata publicul larg, contine harti tematice si informatii referitoare la activitatile proiectului, zone conflictuale, zone interzise pentru turisti ptr. anumite perioade, situri Natura 2000 si activitati de management, zone cu diferite statute de conservare, date de contact si teritorii de competenta ale institutiilor publice, administratori ai ariilor protejate si ai fondurilor de management cinegetic.
continuare
LIFE13NAT / RO / 000205
proiect in curs de implementare
Implementarea celor mai bune practice pentru conservarea in-situ a speciei Canis lupus la nivelul Carpatilor Orientali.

vezi detalii proiect
LIFE URSUS - LIFE08NAT / RO / 000500
proiect implementat
Cele mai bune practici si actiuni demonstrative pentru conservarea populatiei de Ursus arctos din zona central-estica a Carpatilor Orientali.

vezi detalii proiect
LIFE05NAT / RO / 000170
proiect implementat
Imbunatatirea sistemului de protectie a carnivorelor mari din judetul Vrancea.

vezi detalii proiect
LIFE02NAT / RO / 8576
proiect implementat
Conservarea in-situ a carnivorelor mari din judetul Vrancea.

vezi detalii proiect
Va recomandam
Util si rapid